Totul a inceput in decembrie 2007 cand ne plimbam printr-un Mall din Bucuresti. Pana in acel moment nu intrasem niciodata intr-un Pet-Shop (cu toate ca mi-au placut intotdeauna animalele). Eram insa de parere ca e dificil sa cresti unul in apartament. Nici pana in ziua de azi nu stiu ce m-a determinat sa intru in acel Pet-Shop.... Pur si simplu am intrat...

Inauntru ceva pasari si niste custi mici, murdare, cu geam transparent... In trei din ele erau niste pui de catzei veseli si latraciosi (am citit pe cusca "bishon maltez'). Intr-o alta cusca, era un catzel ceva mai mare, maron cu negru si cu alb, urechi mari si extrem de trist. Statea acolo cu botul pe labe si privea in gol. Pe geamul lui nu scria nimic. Cum pe langa mine se invartea omul responsabil cu animalele, l-am intrebat: "Ce rasa e?". "Beagle" mi-a raspuns. "Vreti sa-l vedeti?". I-am spus ca nu vreau si ca am intrebat din curiozitate. "E la noi de 2 saptamani si nu l-a luat nimeni" a mai spus omul. Si a deschis usita aceea transparenta si l-a luat in brate. "Maine il trimitem inapoi...." Catzelul n-a schitat nici un gest... era complet apatic. "Nu vreti sa-l tineti in brate?" m-a intrebat vanzatorul si l-a intins catre mine. M-am uitat catre sotie...care parea sa spuna "nici sa nu te gandesti". Instinctiv, am intins mainile si l-am luat in brate. "Ce faci mai catzelule?" si a inceput sa ma pupe si sa se agite....

Am intrebat-o pe sotie.... Vrei sa-l ti si tu?

A urmat o discutie cu sotia, in care fiecare am adus argumente pro si contra.... Din cand in cand sotia ma intreba "sigur nu musca?"

Am mai aflat ca avea 2 luni si jumatate, pedigree 'necunoscut' ca avea primul vaccin facut... si ca putea face gratuit urmatoarele 2 vaccinuri, la o clinica partenera.

Cu riscul de a ma repeta, trebuie totusi sa spun ca nu stiam nimic despre caini (doar ca trebuie scosi dimineatza foarte devreme din casa...). Credeam ca mananca oase si ce mai ramane la masa... In fine, eram un pic peste 0 (zero) in materie de caini.

Argumentele 'logice' au triumfat si am lasat catzelul la locul lui in cusca si am plecat mai departe. Doar ca mititelul a inceput sa planga si sa scheaune de mama focului....

Pe drum am mai discutat cu sotia si, sub impulsul momentului, am hotarat totusi sa-l luam (cu conditia ca eu sa ma ocup in totalitate de el si daca nu ne intelegem sa-l dau inapoi). Ne-am intors la magazin unde micutul isi reluase pozitia 'cu botul pe labe' in cusca lui mica si murdara.

L-am intrebat pe om cat costa. Pretul depasea, la prima vedere, posibilitatile momentului.... Insa nu stiu ce m-a impins sa fortez... nota. Am golit cardurile si am schimbat 'ratia de fier'. Am facut un contract, am primit un carnet de sanatate, un cosulet, doua vase, ceva mancare si CATZELUL!!!

Mititelul, ne pupa intr-una si era extrem de bucuros....